The Prince of Wales Visits St Michaels Church of England High School
Actualitate

Prințul William îl viziteză pe Freddie Hadley, la școala St. Michaels Church of England, în Sandwell. Profimedia

Un elev de 12 ani a avut parte de surpriza vieții lui, după ce anul trecut i-a trimis o scrisoare prințului William

Prințul William s-a întâlnit astăzi cu un elev de 12 ani, într-o vizită surpriză la școala adolescentului, în urma unei scrisori pe care acesta i-a trimis-o moștenitorului tronului britanic, anul trecut, și pe care a publicat-o și pe platforma X.

În 2023, Freddie Hadley l-a invitat pe viitorul rege la o prezentare pe care urma să o susțină alături de alți elevi la școala sa, o cercetare legată de sănătatea mintală, cunoscând interesul lui William față de acest subiect.

El a postat mesajul și pe X ,de Ziua Mondială a Sănătății Mintale, în octombrie anul trecut, povestindu-i prințului despre o inițiativă gândită de el și prietenii săi la școala din Rowley Regis, Sandwell. 

Spre încântarea lui, William i-a răspuns, transmițându-i la vremea respectivă: „Bună ziua Freddie, îmi pare atât de rău că eu și Catherine și nu putem fi astăzi alături de tine și de restul elevilor de la St Michael’s. Abordarea directă a provocărilor legate de sănătatea mintală și de stigmatele ce o înconjoară este atât de importantă. Vă rog, continuați cu această muncă importantă”.

Scrisoarea lui Freddie a avut în mod clar un efect profund asupra lui William, care a cerut echipei sale să organizeze în secret o vizită la școală la următoarele sale angajamente publice în West Midlands.

Astăzi, elevul și colegii săi au avut parte de surpriza vieții lor, când prințul de Wales a sosit la clasa lor.

Prințul William, la primele sale angajamente publice după anunţul despre cancerul prințesei Kate

Săptămâna trecută, prinţul William a luat parte la un angajament public, pentru prima dată după ce soţia lui, Kate Middleton, a dezvăluit că a început ședințele de chimioterapie preventivă împotriva cancerului.

Într-un mesaj video publicat luna trecută, prinţesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, a anunţat că testele medicale realizate după o operaţie abdominală majoră, pe care a suportat-o în ianuarie, au detectat prezenţa unui cancer, o descoperire despre care Catherine a spus că a reprezentat "un şoc uriaş".

Prinţul William nu a mai participat de atunci la niciun angajament oficial, într-o perioadă în care cuplul princiar britanic şi cei trei copii ai săi au încercat să gestioneze impactul avut asupra lor de acea veste.

Etichete: printul william , elev , sandwell

Intrebarea zilei

Ce faceți de 1 Mai și de Paște?

Partenerii Nostri